top of page

Testimoniale despre proiectele și programele ArtCrowd


Testimoniale despre Școala Altfel la Muzeu:

”Sunt foarte buni profesioniști și reușesc să-i integreze pe copii în povestea pe care o crează.”

prof. Emilia Florea, Liceul Teoretic ”Dante Alighieri”, București

Testimoniale despre atelierele de lectură prin artă concepute și livrate de ArtCrowd pentru Asociația Curtea Veche, atât în ​​București, cât și în alte zone ale țării:

 

"Mi-a plăcut foarte mult cursul de desene (bandă desenată). Înainte, nici măcar nu știam să fac bandă desenată, dar acum știu. Mi-a plăcut mai ales când a trebuit să ne creăm personajele și când le-am desenat. Aș dori să continuați și sa mai particip! ”Matei, 9 ani, Cristești, județul Mureș

Unele cadre didactice au aplicat sfaturile noastre prin broșura publicată împreună cu Asociația Curtea Veche:

În urma aplicării atelierului, atât copiii, cât si eu vă putem spune următoarele:


-a fost distractiv - copiii au făcut conexiuni între eroii Greciei Antice și cunoștintele lor anterioare și au început chiar să fredoneze „Something just like this” de la Coldplay în care sunt pomeniți câțiva dintre acești eroi;


- și-au dezvoltat încrederea în ei - pentru că au prezentat în fața clasei, în fața unor colegi de diferite vârste și la început le-a fost greu să se exprime oral și să reprezinte ceea ce au desenat;


- provocator - prindeau esența capitolului ales, însă reprezentarea grafică în câteva secvențe a reprezentat un punct de cotitură, unde a trebuit să intervin, să le ascult din nou ideile - pe care le-au pus pe foaie , în scris, ca mai apoi să le contureze efectiv, în banda desenată.

Din acest motiv au și savurat noile informații și au fost așa încântați încât:


- inspirațional - au decis să facem o piesă de teatru pe baza Miturilor Greciei Antice, să aprofundăm legendele și să facem noi înșine coloana sonoră, atunci le-am povestit de teatrul de umbre.


În ceea ce privește competențele de limba și literatura română, un astfel de atelier, în primul rand, vizează receptarea textului scris și identificarea ideilor principale și secundare ale poveștii, precum și diferitele moduri de expunere: narațiunea ca mod dominant de expunere, îmbinată cu descrierea - în caracterizarea personajelor și cu dialogul. (...)”

Prof. Iulia Zecheru, profesor de Limba şi literatura română, Fundeni, jud. Călărași

Un alt cadru didactic care a aplicat cele recomandate de noi:

 

„Sunt profesor de Limba şi literatura română al unei clase a V-a de la o şcoală din mediul rural din judeţul Mureş şi semestrul acesta am avut onoarea sa facem ateliere de lectura în colaboarare cu Asociaţia “Curtea Veche” din Bucureşti. La activitate au participat 16 elevi ai clasei noastre care au făcut teatru de umbre bazat pe volumul “Mituri greceşti”.
Activitatea le-a placut foarte mult elevilor de aceea am decis să continuăm colaborarea cu asociația mai sus menţionată.
Ca urmare, la sugestia celor de la Asociaţia ARTCROWD, am hotărât, împreună cu elevii, să facem benzi desenate pe acelaşi volum, pentru că elevii erau deja familiarizaţi cu povestirile volumului şi pentru că deja îndrăgiseră personajele respective. Elevii s-au implicat
cu dedicare în derularea activităţilor, au muncit în echipă, s-au susţinut şi ajutat reciproc. Pot spune ca şi acest al doilea atelier a fost un real succes. Recomand cu căldură şi altor elevi să participe la activități similare.”


 

 Prof. Adela Florentina Hădărean, profesor de Limba şi literatura română Cristeşti, jud. Mureș

În cuvintele unui alt copil cu care am lucrat direct:

„Această activitate mi-a plăcut foarte mult pentru că ne-a apropiat mai mult şi ne-am distrat foarte mult. Aceste benzi desenate, pe lângă că îţi dezvoltă cultura generală, te învaţă şi să desenezi. Chiar dacă nu ar trebui să faci benzi desenate, rămâi totuşi cu poveste frumoasă în minte în urma citirii miturilor greceşti”. 


 

Vlad Bretfelean, 11 ani, Cristești, jud. Mureș

bottom of page