Proiecte și programe muzeale
Lucrăm cu elevii prin intermediul instituțiilor culturale

Școala Altfel la Muzeul Național de Artă
Săptămâna care face diferența
Din 2012 școlile românești au adoptat un model de proiecte speciale de o săptămână care poate avea loc aproape oricând în cursul anului școlar. Majoritatea școlilor aleg activități culturale sau excursii către destinații speciale, iar una dintre acestea este Muzeul de Artă din București.
ArtCrowd colaborează cu Muzeul inca din 2016 până în prezent, fiind în măsură să ofere peste 20 de ateliere și vizite diferite pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani pe o mare varietate de subiecte și tehnici.
Împreună putem crea o adevărată schimbare.

Gândire critică și Timpul Orașului la Muzeul Municipiului București
Noi programe Școala Altfel la Palatul Suțu
Începând cu 2020 trebuia să începem o nouă colaborare cu Muzeul Municipiului București (MMB), dar datorită pandemiei acest lucru nu s-a mai întâmplat din păcate.
Dacă situația se va normaliza, vom lucra cu copii cu vârste între 11 și 18 ani și toate școlile bucureștene sunt binevenite să se alăture programelor noastre care provoacă gândirea. Atelierele noastre proiectate ca întâlniri de o oră și jumătate abordează teme importante pentru anumite grupuri de vârstă pentru școli. Exemple de teme sunt „Ce este Propaganda?”, „București în timp și spațiu”, „Cultul personalității”, „Organizații ale elevilor sub comunism” etc.
Toate atelierele sunt practice și includ un tur ghidat al expoziției permanente. În funcție de evoluția situației pandemice vă vom putea informa despre reluarea atelierelor, așa că vă rugăm reveniți pe această pagină pentru noutăți.