top of page
Caută
  • Poza scriitoruluiArtCrowd

Exerciții distractive de desen la Lecția de Engleză: Corpul uman

Actualizată în: 8 feb. 2021

pentru clasele primare



La orice lecție de început de limbă engleză se discută bineînțeles termeni de bază ai limbii, în cazul acesta, spre exemplu, cei cu privire la corpul uman. Dar cum să transformăm acest banal exercițiu de început de drum într-o activitate într-adevăr participativă și din care elevii/elevele să rețină totul aproape pe loc?

Fiecare elev/ă sau echipă de câte 2 trebuie să deseneze o parte din corpul uman astfel încât părțile să se potrivească. Împreună stabiliți niște dimensiuni potrivite pentru fiecare parte a corpului și în funcție de materialele disponibile și spațiul din clasă. Se poate lucra de la dimensiunea totală A3 la dimensiunea A0, respectiv la 1 metru înalțime a personajului uman.

Se începe prin a se vota dacă personajul va fi băiat sau fată, ce nume va avea, ce naționalitate, cu ce va fi îmbrăcat/ă etc. După stabilirea de comun acord a acestor semnalmente fiecare echipă trage la sorți (sau profesorul decide) ce parte a corpului va desena, la ce dimensiune și ce cromatică.

La sfârșit părțile se pun împreună la tablă sau pe un perete disponibil cu ajutorul unui adeziv de hârtie sau, și mai bine, a unei sfori care să-i permită personajului să-și miște membrele. În acest caz vor fi necesare niște pioneze pentru zona între părți. Vă garantăm că personajul va arăta fantastic și toate micile nepotriviri îi vor da savoare și caracter. Se poate de asemenea lucra cu colaj, lipirea unor imagini din reviste în loc de culoare Apoi urmează exercițiul de repetare a cuvintelor de învățat: ”head, mouth, nose, hair, arm, leg” etc.

Materiale necesare: hârtie A3 sau hârtie tip Ikea la sul, creioane colorate sau culori acrilic/tempera/guașă, foarfece, (pioneze, sfoară) bandă adezivă de hârtie sau lipici tip aracet, foi din reviste. Se pot folosi și materiale reciclate precum cutii de ambalaj, hârtii scrise, plicuri etc.

Deși exercițiul poate lua mai mult timp și pregătire decât o simplă repetare a cuvintelor vă garantăm din experiența noastră de mai bine de 7 ani de predare a limbilor străine prin artă că va fi mai util prin experiența memorabilă creată. Copiii vor asocia imaginea personajului cu cuvintele noi și le vor reține pe termen lung. Mai mult, vor veni cu idei pentru alte exerciții de limbă engleză în care să se simtă total implicați.


Copiii vă vor fi recunoscători și veți observa că își vor îmbunătăți perfomanțele academice în general. Și nu, profesoara sau învătătoarea nu trebuie să fie talentată la desen, trebuie ”doar” să fie deschisă și să aibă încredere în capacitățile elevilor săi. Sperăm că acest mic exemplu vă este util și că veți începe să utilizați desenul la învățarea limbii engleză și nu numai. Nu uitați să ne spuneți cum a mers și să ne informați despre sugestiile și întrebările Dumneavoastră în urma testării. Despre valoarea artei în învățarea limbilor străine citiți și aici și aici

În imagine, desen de Ioana, elevă în clasa a 5-a, tema "Portret colaj"

33 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page